Nr.2-Octombrie 2011 Nr.1-Septembrie 2011 Cursurile MediaTIN

“Acest program mi-a oferit oportunitatea să mă dezvolt personal şi professional”


Programul TiA a atras încă de la apariţie atenţia botoşănenilor. Claudiu Nanea, preşedintele Asociaţiei “Renaşterea Botoşăneană”, ne-a vorbit despre experienţa TiA:

Reporter: “Renaşterea Botoşăneană” are o experienţă bogată în proiecte europene de tineret. Care sunt, pe scurt, proiectele pe care le-a implementat organizaţia dumneavoastră?
Claudiu Nanea: Din anul 1999, constant, în fiecare an, sunt implicat efectiv în iniţierea, administrarea, implementarea şi evaluarea proiectelor europene de tineret.
Am participat activ în proiectul “Reţea europeană a tinerilor pentru media” (“European youth4media network e.v”), o asociaţie europeană care vizează extinderea parteneriatelor în aria activităţilor tinerilor ce ţin de media în aşa fel încât să creeze o reţea stabilă. Organizaţia a încheiat numeroase parteneriate în Germania, Polonia, Ungaria şi Norvegia. În 2010, am găzduit la Botoşani cursul de formare “Integration through employment”, cofinanţat de TiA, unde au participat 30 de lucrători de tineret trimişi de 6 organizaţii promotoare din România, Germania, Austria, Estonia, Finlanda şi Turcia. În 2009, am găzduit schimbul de tineret “Digital Global Village”. Au participat 40 de tineri trimişi de 8 organizaţii promotoare din România, Portugalia, Franţa, Anglia, Armenia, Belarus, Georgia şi Ucraina.
Asociaţia a fost implicată, în calitate de organizaţie de trimitere, în cadrul proiectului Serviciului European de Voluntariat intitulat: „Werkteam BETA”, coordonat de InfoEck-Jugendinfo Tirol, în Innsbruck, Austria, în perioada 2008-2009. Scopul acelui proiect SEV era calificarea tinerilor excluşi din sistemul oficial de învăţământ, în zona rurală din apropierea oraşului Innsbruck, cu vîrste cuprinse între 16 şi 24 de ani, pentru a fi angajaţi în muncă “.

R: Care au fost avantajele implicării tinerilor în aceste de proiecte?
C.N: Prin proiectele TiA, an de an, tineri din Botoşani au avut prilejul să lucreze împreună cu tineri din alte ţări, să călătorească şi să comunice în limbi de circulaţie internaţională. De asemenea, tineri din alte ţări au avut prilejul să intre în contact cu tinerii noştri, cu cultura noastră şi să ne viziteze ţara, judeţul, oraşul. Astfel, Programul a oferit posibilitatea ca tinerii să se cunoască mai bine şi să accepte mai uşor cultura şi specificul celuilalt

R: Programul TiA are o componentă puternică de învăţare experienţială. Ce aţi învăţat dumneavoastră, personal, din participarea în cadrul acestor proiecte?
C.N: Acest program mi-a oferit oportunitatea să mă dezvolt personal şi profesional în calitate de lucrător de tineret şi coordonator proiect, pe de o parte şi de a implica mulţi tineri din Botosani în activităţi specifice educaţiei non-formale, pe de altă parte. Tot în contextul Programului „Tineret în Acţiune”, am avut şansa de a lucra în calitate de formator, în cadrul reţelei naţionale de formatori înfiinţată şi coordonată de către Agenţia Naţională.

A consemnat Măriuca-Ştefania HALICI

Leave a Reply