Ideal ar fi ca jurnalistul să aibă o atenţie distributivă extrem de performantă pentru a putea surprinde tot ce mişcă într-o societate, cu bunele şi cu relele ei. Orice societate ascunde sub „preşul zilnic” tot felul de lucruri murdare, de aceea rolul jurnalistului e să le depisteze ca apoi să le expună publicului larg. De cele mai multe ori faptele bune sunt evidenţiate şi fără „ajutorul” presei. Maniera de prezentare a faptelor decupate din societate şi a informaţiilor culese ţine de personalitatea fiecărui jurnalist, fie că este ştire, reportaj sau anchetă totul e ca articolul respectiv să reflecte realitatea şi să îmbrace o ţinută estetică cel puţin acceptabilă, dacă nu chiar literară, nu degeaba jurnalismul este privit ca o literatură „ce poate fi citită o singură dată.” Jurnalistul îşi dă măsura talentului îndeosebi pe genurile comentative, cele care îţi permit folosirea mijloace stilistice şi desfăşurarea compoziţională a informaţiilor, cazul reportajului, eseului sau ancheta-pamflet. Ca prim obiectiv în redactarea unui text este menţinerea unui echilibru între conţinut şi formă, între greutatea informaţiei şi calitatea redactării ei. Jurnalismul a fost o provocare pentru orice literat, nu a fost scriitor, poet sau dramaturg , care să nu-şi probeze talentul şi în acest spaţiu atât de ofertant al jurnalismului, şi astăzi textele lui Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale sunt la fel de vii precum acum un secol şi ceva în urmă. Acest fapt se datorează în primul rând faptului c-au surprins realitatea în structura ei depistând „gena” răului.
Imunitatea la tentaţiile cotidiene constituie cheia credibilităţii unui ziarist, degeaba îmbraci un text într-o ţinută estetică strălucitoare dacă el ascunde un neadevăr. Mulţi ziarişti autentici apăruţi după ’90 au călcat strâmb compromiţându-şi în diferite feluri condeiul. O societate ca a noastră, cu-o democraţie adolescentină, ce abia a împlinit 21 de ani, este încă sub zodia teribilismului şi infantilismului politic, de multe ori cei ce ne conduc ignoră faptul că sunt sub ochii presei şi calcă deseori pe bec, iar în momentul când sunt prinşi cu „mâţa-n sac” recurg la orice mijloace pentru a-şi proteja imaginea, în astfel de situaţii ziaristul este primul vizat şi încercat. În cazul în care cedează o dată devine pradă uşoară şi în alte cazuri. Şi totuşi, jurnalismul a făcut nenumărate victime, este de ajuns să amintim de „Afacerea Watergate”, când a picat un preşedinte de stat.
Este bine ca ochiul presei, prin condeiul jurnalistului, să nu sufere nici de miopie şi nici de hipermetropie, să privească obiectiv realitatea şi s-o redea într-o ţinută de gală. Am să închei cu un citat din marele romancier sud-american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, Gabriel Garcia Marquez: „Nu există meserie mai frumoasă decât cea de jurnalist.” (Lucian ALECSA, scriitor şi jurnalist, coach în cadrul proiectului „mediaTIN – Iniţierea tinerilor în presă”
