Nr.2-Octombrie 2011 Nr.1-Septembrie 2011 Cursurile MediaTIN

La început de drum


Joi, 9 Iunie (2011 n.r.), am participat la primul workshop în cadrul proiectului “MediaTIN – Iniţierea tinerilor în presă” organizat de Asociaţia B-Right Media- primul proiect realizat anul acesta în Botoşani în cadrul Programului Tineret în Acţiune, finanţat de Comisia Europeană.
În cadrul proiectului, realizat şi implementat în parteneriat cu Consiliul Judeţean al Elevilor, a fost organizat un training nonformal de 32 de ore în cadrul căruia 21 de tineri au fost inițiați în jurnalism şi în practici specifice relaţiilor publice. După încheierea training-ului, tinerii au participat la elaborarea publicaţiei de faţă, un ziar de ştiri pozitive, în versiune tipărită dar şi online, având ocazia să culeagă, să redacteze şi să editeze ştiri.
Am văzut tineri entuziaşti, unii dintre ei chiar pasionaţi de media, având chiar şi bloguri personale pe care obişnuiesc să scrie tot felul de articole. Ei sunt noul val ce trebuie să aducă acel suflu nou mai ales că lumea începe, încetul cu încetul, să fie sătulă de invazia de senzaţional şi prostia promovată doar în interesul unor televiziuni sau publicaţii ce urmăresc mai mult profitul şi ratingul şi mai puţin calitatea. Este un gol pe care aceşti tineri trebuie să îl umple şi este de datoria noastră a tuturor să îi susţinem dar să îi şi lăsăm să demonstreze de ce sunt în stare. (Ovidiu POROHNIUC – promotor www.4botosani.ro şi cursant mediaTIN)

Leave a Reply