"Europa, casa noastră” este o campanie de informare şi comunicare anuală
menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul
şcolar. Campania este derulată de Chelgate, în numele Reprezentanţei Comisiei
Europene în România.
Ce obiective îşi propune?
Campania îşi propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la
proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul şi viitorul acestuia),
priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi
privesc direct (posibilitatea de a studia şi de a lucra în statele membre,
implicarea în activităţi de voluntariat, schimburi între tineri, participarea
la internship-uri).Campania este deschisă tuturor şcolilor (primare şi
gimnaziale), precum şi liceelor din România. Elevii participanţi trebuie să fie
coordonaţi de învăţători sau profesori.
Organizarea de vizite în şcoli
şi licee - Se vor organiza
două categorii de vizite în şcoli – directe sau iniţiativa şcolilor, cu
asistenţă logistică de la
Chelgate. Este de aşteptat ca aceste vizite să se deruleze în
şcoli şi licee din întreaga ţară. O astfel de vizită a avut deja loc la Botoşani , la Colegiul A.T .Laurian.
Concursul Lider European
Lider European - un concurs de dezbateri care îşi propune
să-i ajute pe elevii din ciclul liceal să-şi însuşească noţiuni de leadership,
oratorie, subiecte europene.
Ce aduce implicarea elevilor în campanie:
- încurajarea
elevilor să-şi exprime opiniile pe subiecte europene
- identificarea
şi invitarea unei personalităţi în
şcoală care să le vorbească elevilor despre proiectul european
- educarea
elevilor în spiritul voluntariatului şi încurajarea lor să fie cetăţeni activi, să se implice ca
voluntari în diverse proiecte .
- primirea unei
diplome de participare semnată de şeful Reprezentanţei Comisiei Europene
în România
- schimb de experienţă şi idei cu celelalte şcoli din România. (Lorena BALAN)